Deznădejde


Eugen Laurian

Trece clipă după clipă
curge vreme peste vreme...
Niciodat’ lumea nu țipă,
totdeauna lumea geme !

E totuna?... Nu-i totuna
fulg de nea și bob de rouă?
Răstignit, întotdeauna,
e Cristos într-amândouă!

Nu-i iubire ce-i iubire
și nu-i ură ce e ură...
Te iubim, nelegiuire,
și urâm peste măsură !

Nu e lume ce e lume
și nu-i Omul ca tot omul...
Nu te-ntrebi, de ce, anume,
doar prin rod vremează pomul?

Vremuim în neființă
și trăim în ignoranță...
Înșelăm fără căință
și murim în nesperanță !

Nu-i înalt cât e Înaltul...
Nu-i abis cât e Abisul...
Și într-unul și în altul
noi pătrundem doar cu visul !

Vremuiesc, în vremea noastră,
și nebunii și-nțelepții
și prânzesc la-aceeași masă
cu tâlharii și cu... drepții !

Vremuiesc prin parlamente
mari bolnavi ai astei Nații;
se întrec în clasamente
și ne-adorm cu declarații !

Iar pe câmpuri, în sudoare,
în genunchi trudește Omul...
Om și vită, pe ogoare,
trist și-amar mai e binomul !

Trece vreme după vreme,
vremuim în neființă...
Când veni-va clipa, oare,
să zvâcnim din nepuțință?

Ne-mbătăm cu... suc de glume,
epatăm prin aroganță...
Te întreb, în astă Lume,
să ne mori, și tu, Speranță?



București – 20 aprilie 1998
Din volumul ”Calea spre sapiență”,
publicat la editura Favorit, București, 2016

Comentarii

  1. costelavrămescu28 iunie 2016 la 08:52

    O realitate tristă! O revoltă îndreptăţită, frumos exprimată! Fiecare dintre noi are dreptul, cel mult, la dezamăgire. Ea merge mână în mână cu speranţa. Când vorbim despre deznădejde, suntem pe marginea prăpastiei. Speranţa este aproape pierdută.Felicitări, domnule amiral! O zi împlinită!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ellaur30 iunie 2016 la 08:37

    Mulțumesc, Costele, pentru alesele cuvinte ce însoțesc o realitate surprinsă, de către mine, în urmă cu aproape 20 de ani, într-o Românie răvășită de incompetență, neputință, parvenitism și lipsa unor principii morale capabile să țină pe picioare o țară atât de binecuvântată de Dumnezeu. Din păcate, acea realitate este mai actuală ca niciodată! Speranța, dacă va veni, nu poate izvorî decât din interiorul nostru, al fiecăruia.
    O zi excelentă și multă inspirație în demersurile tale literare!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Lăsați-mă ce sunt!...

Era în primii ani ai deceniului șaptezeci din secolul trecut. Eu – un tânăr locotenent de marină care, ieșit din școală și numit aghiotant al comandantului marinei militare, abia deschisesem ochii și încercam să înțeleg  tainele și hățișurile structurilor militare. Domnia sa – cu vreo douăzeci și cinci de ani mai mult decât mine, purta cel mai înalt grad de subofițer din armată. Era plutonier adjutant (gradul de plutonier adjutant-șef nu se inventaseră, încă!), veteran de război și șeful muzicilor marinei militare. Eu – sublimul anonim, eram cunoscut doar colegilor de promoție, profesorilor și comandanților din școala navală pe care o absolvisem de curând, și, probabil, și unora dintre ofițerii garnizoanei Mangalia cu care venisem în contact, în mod întâmplător. Domnia sa – deși doar subofițer, era o personalitate apreciată în toată marina. De asemenea, era cunoscut de o bună parte a personalului armatei române, precum și de un numeros public din țară. Motivul? Era cel car
Citiți mai multe

Inevitabilii tembeli

(rugă binefăcătoare)   Autor: Eugen Laurian   Atât de fermi și duri în atitudini, ei cred că tot ce mișcă-n jurul lor nu-s oameni, nici ființe, ci decor menit să-i proslăvească-n platitudini.   Ei sunt acei tâmpiți infailibili ce au în cap doar fum și gărgăuni și chiar de nu au moacă de nebuni, se fac, etern, total incompatibili.   Sunt cei ce inventează turpitudini în mintea lor făcută alandala, de-aceea, Doamne, lasă-mi îndoiala ferindu-mă mereu de certitudini!...                          ***    ***    *** Prefer să mă confrunt cu îndoieli decât cu certitudini idioate, convingeri hăbăuce inventate de prefăcuți, cretini și de tembeli!     București – 10 mai 2020
Citiți mai multe

Pasul 1 - Începe cu puțin

Atunci când ești în devenire, sau chiar de ești matur deplin, să faci mărunți pașii în viață, să-ncepi urcușul cu puțin; Nu toți cei ce purced spre țintă vedea-vor că la ea ajung; mai mulți sunt cei ce ies din cursă... să știi, mereu, că drumu-i lung; Să-ți ajustezi întruna pașii, să nu alergi ca la concurs, să-ți calibrezi mereu efortul la situații, pe parcurs; Și nu uita, atunci când greul cu greu de poți să-l mai înduri, că marea, fluviul și oceanul făcute sunt din picături; Să-ți amintești, de-ți pierzi curajul, ori pași-ți fi-vor ezitanți, că și maeștri și magiștrii au fost, cândva, doar debutanți; Când oboseala, chinul, greul și anevoia n-au trecut să-ți amintești că mareșalul, chiar el, a fost, cândva, recrut; Când mușchii îți vor da comanda să te oprești, nu te opri ! S-a zămislit, cu greu, chiar Lumea, nu într-o noapte sau o zi; Continuă cu îndârjire,... să te ridici, cumva, de cazi, dar nu lăsa să faci pe mâine ce poți să faci,
Citiți mai multe