Ziua Eminescu
E 15 iunie, astăzi. E ziua în care Poetul Național a intrat în neființă, în eternitate și în conștiința definitivă a conaționalilor săi. Lăsând în urmă-i curcubeie și aurore stilistice care au marcat irevocabil limba noastră, ridicând-o pe piedestalul limbii române moderne, a fost și cel care a perceput cel mai bine, la vremea sa, pulsul societății și trăirile poporului.
Știind ce i-a dorit României cu aproape 150 de ani în urmă, faceți vă rog, un efort de imaginație și încercați a bănui ce deziderate i-ar atașa țării sale văzând ce se întâmplă în actualitatea noastră, dar simțind la fel de românește ca la 1880.
Eu am intuit cele ce urmează...
Eugen Laurian
Ce-ți doresc, azi, ție, Sfântă Românie...
(Amintindu-ne de Eminescu...)
Motto: ”Ce-ți doresc eu ție, dulce
Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor?”
Mihai Eminescu – ”Ce-ți doresc eu ție”
Ce-ți
doresc eu ție, Sfântă Românie,
țara
mea de jale, țara mea de dor?...
Când
nu ai armată și economie,
la
trecutu-ți mare, mare viitor?...
Țară
de poveste, binecuvântată,
pe
spinarea-ți curbă hoții păstoresc;
să
mai fii și-acuma cum ai fost, odată,
biată
colonie, asta ți-o doresc!
Nu
mai ai uzine, nu mai ai ogoare,
fabricile,
toate, sunt doar fiare vechi;
ți-au
distrus ființa, ți-au furat vapoare,
ești,
prin lumea largă, trasă de urechi...
Ne-am
vândut petrolul, ne-am vândut pământul,
ne-am
vândut copiii!... Toate le-am vândut!...
Ne-am
pierdut onoarea, cinstea și cuvântul,
legea
și credința-n care ne-am născut.
La
tejgheaua sorții și-a străinătății,
vindem,
pe nimica, ce-au clădit părinții;
așteptăm
degeaba ziua demnității
dacă-n
capul nostru sună, doar, arginții!
Cei
mai buni din fiii-ți, au plecat afară,
negăsindu-și
rostul printre stricăciuni;
nefăcând
eforturi să-i păstrăm în țară
ori
suntem nemernici..., ori suntem nebuni!
Holdele
bogate ce, odinioară,
când
erai grânarul unui continent,
nu
le mai producem, le luăm de-afară...
Ne
decidem soarta numai aparent!
Chiar
și-atunci când plouă, holdele, puhoaie,
nu
mai umplu traista bietului român,
că-i
plătim pe alții doar să ne jupoaie
și
ajuns-am, iarăși, slugă la stăpân!
Deznădăjduită,
plânge sănătatea
lănțuită-n
chinga marilor dureri
doctorii
că-i pleacă... de calamitatea
drumului,
dezastru, către nicăieri.
Cu
sistemul vraiște, în atrofiere,
doctorii,
rămașii, fac mereu minuni
încercând
salvarea-n bolile severe
doar
prin providență și prin rugăciuni...
Și
învățământu-și strigă neputința
deselor
reforme ce distrug ce-a fost;
unde
ei, miniștrii, tot își dau silința
să
mai demoleze, crunt și fără rost,
chipuri
și modele ce-au zidit o țară,
obiceiuri,
datini, domnii pământeni
să
îi scoată, iarăși, din istorii-afară
și
să introducă sfinții alogeni...
Ce
mai vor jupânii?... Ce mai vor stăpânii
care
ne tratează ca popor plebeu?...
Să
ne pierdem stima chiar în noi, românii,
limba
și credința-n bunul Dumnezeu?...
S-aruncăm
la ștercă semnele veciei
ce
ne-au fost lăsate de prea-buni părinți
pentru
dăinuirea țării ciocârliei,
când
străbunii noștri au murit ca sfinți?...
Pentru
FeMeI-uri, bănci și monopoluri,
ce
ne-mping căruța către țintirim,
s-aruncăm,
aiurea, semne și simboluri
ce
ne-au dat tăria ca să dăinuim?...
Pe
când domnii noștri s-au trudit, ca sfinții,
să
păstreze țara în identitate,
să
trădăm copiii, moșii și părinții?...
Mândră
Românie, asta... asta nu se poate!
***
Ce-ți
doresc,azi, ție, biată colonie,
țară
prea-bogată scoasă la mezat?...
Să
fii, pretutindeni, iarăși Românie
prețuită-n
lume cum ai fost odat’!
Ce-ți
doresc, azi, ție, Sfântă Românie?...
Să
mai vezi, odată, mândru fluturând,
tricolorul
nostru, prins la brâu... și-n ie,
deșteptând
poporul... domnii deșteptând!
Ce-ți
doresc eu ție?... Să-ți aduci copiii
cei
plecați afară pentr-un pumn de zloți;
să
ne ținem țara, educând toți fiii
că
suntem destoinici, nu un neam de hoți!
Că
avem tradiții și avem istorii
pe
pământul nostru jinduit de mulți;
tații
și strămoșii au murit în glorii
apărându-și
vatra, liberi... și desculți.
Să
păstrăm trecutul, să păstrăm credința,
menținând,
drept sacru, tot ce-i strămoșesc,
să
ne fie gardă crezul și voința!...
Dulce
Românie, asta ți-o doresc!
Să
ne facem, iarăși, fabrici și uzine,
să
mai scoatem aur din păduri și munți;
clocotească
viața pe câmpii și-n mine,
șteargă-ngrijorarea
încercatei frunți!...
Să
mai dăm de muncă brațelor vânjoase
pe
pământul nostru, sacru, românesc,
să
clădim, în țară, fabrici, poduri, case....
Dulce
Românie, asta ți-o doresc!
Vocile
mulțimii fie respectate
nu
dorința clicii de la vârf, de sus,
ce-a
respins voința voturilor date
și-a
impus, în țară, răul cel impus.
Ce-ți
doresc eu ție?... Grijă ai de turmă,
să
nu-și mai voteze-n frunte toți nerozii!...
Dându-i,
chiar de astăzi, mintea de pe urmă,
ști-va
să-și aleagă chiar și voievozii!
Obiceiuri,
datini, toate-s diademe
din
coroana noastră de unicitate!
Limba
și credința, ca valori supreme,
nu
sunt de vânzare, spre a fi uitate!
Chiar
și-într-o uniune, (dac-o fi să fie),
să-ți
păstrezi fărâma de identitate
care
consfințește că ești Românie
într-o
Europă în diversitate!
Curgă
către tine gândurile noastre!...
Aibă
căutare tot ce-i românesc!...
Fie,
peste țară, numai zări albastre
sub
oblăduirea Domnului ceresc!
Cântă-ți
veșnicia vocile măiastre
stihurile
mele când te proslăvesc;
te
ferească, sfântul, de război... dezastre!...
Sfântă
Românie, asta ți-o doresc!
Bragadiru – 15 iunie 2016
Comentarii
Trimiteți un comentariu