Înserare
Eugen Laurian
Coboară,
molcom, seara, cu oile la strungă
și,
ritmic, emblematic, se tânguie talanga...
Prin
coasta vremii noastre aleargă vântul, creanga,
să
bată, în neștire, un clopot într-o dungă.
Și-un
fluier ține hangul mișcării du-te – vino
a
oilor pe creasta de oi și iarbă plină;
iar
dealul, ca și cerul, de lună se anină
și-i
zic, îmbărbătând-o: ”Mai sus!... Curaj!... Hai, vino!”
Departe,
către noapte, sau către ziuă, poate,
o
geană de lumină mai zăbovește, încă,
pe
cerul fantomatic ce,-n taina lui adâncă,
prezintă
probe clare de ubicuitate.
Și
râul, nebunatic, încearcă să adoarmă
pe
tremurânde unde ce duc, încet, la vale
doar
gândurile mele... Și nu și ale tale,
care
răcnesc, spre noapte, un strigăt de alarmă.
Și-ncet,
încet, coboară și pune stăpânire,
trăgând,
cu anevoie, obloane fermecate
pe
deal, pe uliți, case, pe chipuri delicate
ce
chibzuiesc, zadarnic, un vis de nemurire.
Costâna, Suceava – 18 august 2016
Din viitorul volum de versuri
Din viitorul volum de versuri
multa sensibilitate
RăspundețiȘtergereo carte cu dedicatie daca se poate
RăspundețiȘtergereSigur că se poate! Dați-mi, numai, elementele necesare pentru identificare.
Ștergere