Dragoste marină

Eugen Laurian

Sărută marea firul de nisip,

venind spre țărm (pentru a câta oară?)

să-i fure sărutarea ce aseară

i-ai dat-o mersul tău, stereotip;

un fel de stratagemă, un tertip,

călcând nisipul viu, așa-ntr-o doară.

Sărută marea corpu-ți de sub slip

ascuns privirilor prea indiscrete,

lipind pe coapse-ți buzele-n buchete,

mănunchiuri și petale, fel și chip,

cu-atâta bucurie de nisip

încât îi vine-n apă să se-mbete.

Sărută marea sutien și sâni

și-n valul ei cu valul te provoacă,

te-nlănțuie, te-alintă, te dezbracă,

voind plecarea-n lume s-o amâni...

Voind nu ore, zile, săptămâni,

ci-o vară-ntreagă la sânu-ți să petreacă.

Înnebunită de iubirea ei,

pătrunsă-n adâncimi pe îndelete

prin unduiri și frământări concrete,

dansând cu tine-n valuri de scântei,

săltând abrupt, mai des ca de-obicei,

cu tine marea pare să se-mbete!

Asprovalta, Grecia – 1septembrie 2016