Din cupe se bea vinul

Eugen Laurian

Crâșmarule, când îmi aduci, tu, vinul

să nu mi-l pui în sticle și pahare!...

Să-l verși din damigene în ulcioare

că vreau să-l sorb, pios, ca tot creștinul

din cupe de pământ atent lucrate

de-o mână, de artist, blagoslovită.

Știind că în argila dogorită

plângea, sub foc, întreaga nuditate

a sutelor de torsuri și picioare

ce-au adormit prin locuri fără milă,

de-unde-olarul și-a luat argilă

să-ți facă ție cupe princiare,

voiesc a mângâia și căni și chiupuri

ce-au fost, cândva, ca el, ca ea, ca tine...

Ființe vii ce-au vremuit spre mine,

în mii și mii de ani, prin zvelte trupuri.

Crâșmarule,  voiesc s-aduci ulciorul

cu vinul sângeriu la jumătate...

Și cupa cu motive colorate

din care-aș bea eu, singur, muritorul,

nu vinul tău, ce-a început a plânge

cu lacrimile celor din pământuri

împrăștiate de olari în patru vânturi,

ci vinul prefăcut, de lut, în sânge.

Crâșmarule, se bea din cupe vinul

și nu din sticle moarte și pahare...

Se bea din căni, din cupe și ulcioare

și, doar, din ce zvâcnește caolinul!...

Și astfel bând, cu pofta mea calică,

cu gura-mi alipită de argilă,

să-mi amintesc, cu dragoste și milă,

de toți acei ce-s, astăzi, doar ulcică.

Crâșmarule, de astăzi înainte

să dai mulțimii doar în cupe vinul,

că, poate-așa, vei lămuri destinul

să-și mai aducă și de noi aminte!

Că, poate-așa, în vremea care vine

vreun băutor ce va voi să ceară

o cupă-n loc de-o sticlă ordinară

își va aduce-aminte și de mine!

Bragadiru – 1 august 2016