Melancolie

Eugen Laurian

Chiar dacă-mi umbli, toamnă, prin lada cu-amintiri

și-mi răscolești, adesea, tot felul de păcate,

te rog, păstrează-mi toamnă chiar ridurile – toate!,

dar nu-mi lăsa acolo și oful din priviri.

Iar dacă vei deschide, cumva, și alte lăzi

de n-oi putea distinge nici lună, nici luceafăr,

te rog, menține-mi toamnă doar mersul încă teafăr

spre-a colinda, aiurea, prin parcuri și pe străzi.

Acaparat, vremelnic, de mari nesăbuințe,

uitând să pun și lucruri de vază în desagă,

păstrează-mi, dragă toamnă, memoria întreagă

cu tot alaiu-n zbucium al micilor dorințe.

Preocupat, întruna, de-a gândului rugină

ce-mi răscolește patimi din viața-mi agitată,

te rog, menține-mi toamnă și inima curată

în primăvara care... poate-o voi să vină.

Zvârlite-n mare grabă, în ordinea crescândă

din lada cu memorii bătute-n chihlimbare,

păstrează-mi, dragă toamnă, și gândurile-mi clare

în perspectiva iernii ce stă, parcă, la pândă.

Mai zăbovesc și-acuma, în anii mei cuminți,

prin clipe zbuciumate din vremea tinereții;

să nu îngheț amarnic în toată iarna vieții,

te rog, păstrează-mi toamnă doar amintiri fierbinți!

Bragadiru – 16 octombrie 2016