Amanta noastră

Eugen Laurian

Local de lux, bun-gust...și, iată!

intră, mlădie, mândra fată...

Te uiți la ea: atrăgătoare

din cap și până la picioare !

Vreo opt’șpe ani, de poți să-i numeri...

Picioarele, până în umeri

și bustul bine dezvoltat,

ațâțător și revărsat

și mijlocelul de albină...

În mers plutind, de balerină,

făcu cinci pași și... uluială,

o remarcă întreaga sală !

Din ochii ei – safir șăgalnic –

porni adânc fior, năvalnic,

spre-o masă unde,-n separeu,

un domn cu soața, la supeu...

 (Căci peste ei căzu năpasta:

un om adult și cu nevasta;

nevasta lui care avea

o vârsta dublă decât... ea !)

Vorbeau de una... ba de alta...

S-apropie de ei înalta,

suava, dulcea Salomee...

Cu voce tandră, de femeie,

și, coborâtă în Agora,

dădu binețe tuturora:

– Eu sunt amica Teodora !

și le-a zâmbit necunoscuta...

S-a aplecat, neprefăcuta,

și-n tandru gest, nerușinat,

sărută, galeș, pe bărbat...

Văzându-se ultragiată,

soția-i hiper-revoltată !

Întreabă, repede, nevasta:

– Cine mai e și fufa asta?

Luat cam brusc și violent,

cu-n calm olimpian, prudent,

răspunde el, fără perdea:

– E-amanta noastră, draga mea !

Mă mir că, încă, n-o cunoști !

– Cum...?

Mă-nșeli...?

Și recunoști...?

De câtă vreme mă-nșelați?...

De mâine suntem divorțați !

Cu glas domol, netulburat,

răspunde omul, ponderat:

– Îți spun direct, făr’ echivoc,

să divorțez, nu țin, deloc !

Dar dacă ai vreun gând, matale,

să știi că eu... nu-ți stau în cale !

Dar, nu uita !

După divorț

cum, amândoi, nu suntem soți,

adio, tu, zulufi codalbi,

vacanțele, la schi, în Alpi!...

Salut, vacanțe în Tailanda,

plimbări și shoping prin Olanda...

Salut, concedii în Mali

și-adio, bal, în travesti !

Amin !

Salut, splendori de vis

și-adio shoping la Paris !

Iar după scurta ciondănire

și lungi minute de-amuțire,

(că se-auzeau doar ofuri... și

tacâmurile-n farfuri !),

când, iată, ușa se deschide...

La braț cu două individe

intră amicul lor, Mitică...

Cu mult aplomb și șarm aplică

la fiecare-o sărutare...

Cu pumnii strânși și-n gura mare,

ca pusă-n jar, sărind pe dată,

întreabă soața consternată,

cu ochi clipind, mai mult, de frică:

– Da’ cine-s alea... cu Mitică ?

– Ei, nu știu, dragă, cum să-ți spui...

Păi... ele-s... amantele lui !

Tăcerea-n doi, silențioasă,

îi tot ascute... și-i apasă...

Și trec minutele în șir...

Cu fața albă, de martir,

cum îi părea prea lung conflictul,

distinsa doamnă-și dă verdictul:

– Tu știi că sunt pretențioasă,

d-amanta noastră-i mai frumoasă !

Bragadiru – 08 august 2014
Din volumul ”Calea spre sapiență”,
publicat la editura Favorit, București, 2016