Nivelurile stresului


Eugen Laurian

Nivelul 1 de stres.
De departe vezi, în zare, o mănușă fluturând
implorând s-oprești mașina, implorând și... tremurând.
Calci pe frână, tragi pe dreapta și oprești îngândurat:
„Ce o fi cu biata fată, oare ce s-o fi-ntâmplat ?”
Cum ești suflet caritabil, nu reziști la rugăminți
și inviți să urce fata: doi ochi negri și cuminți.
Dintr-odată ea leșină...
                                      Tu, un suflet paternal,
haide, grabnic, de aleargă la urgențe, la spital...
Intri iute, dai alarma, stres în mediu ambiant,
intri-n panică și gata: iată-un lucru chiar stresant !


Nivelul 2 de stres.
La spital, după o oră de-așteptare și suspans,
lucrurile o iau razna, întorsură și avans...
Stând  cuminte,-n dreptul ușii, cu privirea de bunic,
iese doctorul și-ți strigă: – Te felicit, ești tătic...!
Geaba-ncerci să explici totul, cum că înțelesu-i rău,
că ești, doar, o cunoștință și nu e copilul tău...
În atare-ncurcătură, neplăcută, agasantă,
situația devine, curios, foarte stresantă !

Nivelul 3 de stres.
Ca să demonstrezi contrariul, că te știi un tip onest,
faci un test cu A.D.N.-ul.
                                          E normal să faci un test !
Când ți-aduce rezultatul, așteptând nervos, febril,
doctorul te liniștește:
– Nu ești, omule, fertil...!
Și adaugă spre tine:
– Asta-i sigur, absolut,
că rezultă, din examen, că așa te-ai și născut !
Din complexa ipostază și din hiper de stresat
simți, pe loc, o mângâiere și te simți mai ușurat...


Nivelul 4 de stres.
Numai că, pornind spre casă și gândind prin ce-ai trecut,
ai uitat și care-i scopul drumului ce l-ai făcut...
Căutând să-ți ții în frâie ale inimii bătăi
gându-ți fuge către soață... și cei trei copii ai tăi...
Scormonind în calea vremii ceea ce e de-nțeles
abia că-ți mai tragi suflarea !
                                              Ăsta-i autentic stres !


Concluzia.
Dacă vrei să ți se-ntâmple oarece și oarecum,
ia, și tu, necunoscute de pe margine de drum !


Bragadiru – 09 septembrie 2014
Din volumul ”Calea spre sapiență”,
publicat la editura Favorit, București, 2016 

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Lăsați-mă ce sunt!...

Era în primii ani ai deceniului șaptezeci din secolul trecut. Eu – un tânăr locotenent de marină care, ieșit din școală și numit aghiotant al comandantului marinei militare, abia deschisesem ochii și încercam să înțeleg  tainele și hățișurile structurilor militare. Domnia sa – cu vreo douăzeci și cinci de ani mai mult decât mine, purta cel mai înalt grad de subofițer din armată. Era plutonier adjutant (gradul de plutonier adjutant-șef nu se inventaseră, încă!), veteran de război și șeful muzicilor marinei militare. Eu – sublimul anonim, eram cunoscut doar colegilor de promoție, profesorilor și comandanților din școala navală pe care o absolvisem de curând, și, probabil, și unora dintre ofițerii garnizoanei Mangalia cu care venisem în contact, în mod întâmplător. Domnia sa – deși doar subofițer, era o personalitate apreciată în toată marina. De asemenea, era cunoscut de o bună parte a personalului armatei române, precum și de un numeros public din țară. Motivul? Era cel car
Citiți mai multe

Inevitabilii tembeli

(rugă binefăcătoare)   Autor: Eugen Laurian   Atât de fermi și duri în atitudini, ei cred că tot ce mișcă-n jurul lor nu-s oameni, nici ființe, ci decor menit să-i proslăvească-n platitudini.   Ei sunt acei tâmpiți infailibili ce au în cap doar fum și gărgăuni și chiar de nu au moacă de nebuni, se fac, etern, total incompatibili.   Sunt cei ce inventează turpitudini în mintea lor făcută alandala, de-aceea, Doamne, lasă-mi îndoiala ferindu-mă mereu de certitudini!...                          ***    ***    *** Prefer să mă confrunt cu îndoieli decât cu certitudini idioate, convingeri hăbăuce inventate de prefăcuți, cretini și de tembeli!     București – 10 mai 2020
Citiți mai multe

Pasul 1 - Începe cu puțin

Atunci când ești în devenire, sau chiar de ești matur deplin, să faci mărunți pașii în viață, să-ncepi urcușul cu puțin; Nu toți cei ce purced spre țintă vedea-vor că la ea ajung; mai mulți sunt cei ce ies din cursă... să știi, mereu, că drumu-i lung; Să-ți ajustezi întruna pașii, să nu alergi ca la concurs, să-ți calibrezi mereu efortul la situații, pe parcurs; Și nu uita, atunci când greul cu greu de poți să-l mai înduri, că marea, fluviul și oceanul făcute sunt din picături; Să-ți amintești, de-ți pierzi curajul, ori pași-ți fi-vor ezitanți, că și maeștri și magiștrii au fost, cândva, doar debutanți; Când oboseala, chinul, greul și anevoia n-au trecut să-ți amintești că mareșalul, chiar el, a fost, cândva, recrut; Când mușchii îți vor da comanda să te oprești, nu te opri ! S-a zămislit, cu greu, chiar Lumea, nu într-o noapte sau o zi; Continuă cu îndârjire,... să te ridici, cumva, de cazi, dar nu lăsa să faci pe mâine ce poți să faci,
Citiți mai multe