De dragoste...

Eugen Laurian

N-am timp...

N-am timp să văd în juru-mi..., un fluture s-admir,

s-ascult al apei susur, de soare să mă mir,

să văd lumini în stele și-n Lună munți și văi

și, negăsindu-mi vreme, m-ascund de ochii tăi...

N-am timp!... N-am timp!... N-am timp!...

N-am timp să cuget fapta pe care-aș vrea s-o fac,

nici să-ți cunosc amorul, de-aceea mă prefac...

Și nu știu de, vreodată, am să mă dumiresc

că, negăsindu-mi vreme, n-am timp nici să iubesc...

N-am timp!... N-am timp!... N-am timp!...

N-am timp s-aud o șoaptă, nici flori a mirosi,

nici să colind Pământul, vreo carte a citi,

n-am timp de sori ca tine, de-aceea par imun

și, negăsindu-mi vreme, n-am timp nici să ți-o spun...

N-am timp!... N-am timp!... N-am timp!...

Când voi avea tot timpul să fac ce n-am făcut

afla-voi, pentru mine, că vremea a trecut;

iar când voi înțelege..., cu post și rugăciune

nu voi putea nici drege..., nici auzi..., nici spune:

”Am timp!... Am timp!... Am timp!...”

Bragadiru – 20 decembrie 2016
Din volumul ”Gravuri pe suflet” în curs de apariție 
la editura ”Tempus Dacoromania Comterra”, București