O viață bicoloră


Eugen Laurian 

Ni se spunea adesea în tinerețea noastră
că zorii omenirii au perspectiva roz;
că cea mai bună școală e munca în colhoz,
că nu-i tihnită marea în viața de matroz
și că nemărginirea e mai-mereu... albastră.

Zburat-au, clipă, anii cu prea puțin folos...
Căzută-n umilință, speranța ni-i sihastră...
Cu crâncene războaie purtate-n lumea noastră
aș crede, mai degrabă, că viața e albastră
iar rozul perspectivei e roșu... Și nu roz!

Nici astăzi nu știu bine ce-i bun în soarta noastră
de oameni cumsecade pierduți, de noi, la loz...
Și câștigați de alții, ticsiți ca-ntr-un siloz,
din arbore magnific ajuns-am un dârmoz
cu-o ultimă dorință: să nu ne pună-n glastră!

Când libertate este și-n firul de rogoz
ce-așteaptă lama coasei venind sub mâini măiastre,
albastră nu-i nici zarea, nici mările – albastre;
ci doar îngrijorarea din sufletele noastre
că viața-i prea albastră și... niciodată, roz.

Când dincolo de ziduri e frig, urât, moloz,
nici zarea nu-i albastră, nici perspectiva roz!



Bragadiru – 21 iunie 2016
Din volumul ”Gravuri pe suflet” în curs de apariție 
la editura ”Tempus Dacoromania Comterra”, București

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Lăsați-mă ce sunt!...

Era în primii ani ai deceniului șaptezeci din secolul trecut. Eu – un tânăr locotenent de marină care, ieșit din școală și numit aghiotant al comandantului marinei militare, abia deschisesem ochii și încercam să înțeleg  tainele și hățișurile structurilor militare. Domnia sa – cu vreo douăzeci și cinci de ani mai mult decât mine, purta cel mai înalt grad de subofițer din armată. Era plutonier adjutant (gradul de plutonier adjutant-șef nu se inventaseră, încă!), veteran de război și șeful muzicilor marinei militare. Eu – sublimul anonim, eram cunoscut doar colegilor de promoție, profesorilor și comandanților din școala navală pe care o absolvisem de curând, și, probabil, și unora dintre ofițerii garnizoanei Mangalia cu care venisem în contact, în mod întâmplător. Domnia sa – deși doar subofițer, era o personalitate apreciată în toată marina. De asemenea, era cunoscut de o bună parte a personalului armatei române, precum și de un numeros public din țară. Motivul? Era cel car
Citiți mai multe

Inevitabilii tembeli

(rugă binefăcătoare)   Autor: Eugen Laurian   Atât de fermi și duri în atitudini, ei cred că tot ce mișcă-n jurul lor nu-s oameni, nici ființe, ci decor menit să-i proslăvească-n platitudini.   Ei sunt acei tâmpiți infailibili ce au în cap doar fum și gărgăuni și chiar de nu au moacă de nebuni, se fac, etern, total incompatibili.   Sunt cei ce inventează turpitudini în mintea lor făcută alandala, de-aceea, Doamne, lasă-mi îndoiala ferindu-mă mereu de certitudini!...                          ***    ***    *** Prefer să mă confrunt cu îndoieli decât cu certitudini idioate, convingeri hăbăuce inventate de prefăcuți, cretini și de tembeli!     București – 10 mai 2020
Citiți mai multe

Pasul 1 - Începe cu puțin

Atunci când ești în devenire, sau chiar de ești matur deplin, să faci mărunți pașii în viață, să-ncepi urcușul cu puțin; Nu toți cei ce purced spre țintă vedea-vor că la ea ajung; mai mulți sunt cei ce ies din cursă... să știi, mereu, că drumu-i lung; Să-ți ajustezi întruna pașii, să nu alergi ca la concurs, să-ți calibrezi mereu efortul la situații, pe parcurs; Și nu uita, atunci când greul cu greu de poți să-l mai înduri, că marea, fluviul și oceanul făcute sunt din picături; Să-ți amintești, de-ți pierzi curajul, ori pași-ți fi-vor ezitanți, că și maeștri și magiștrii au fost, cândva, doar debutanți; Când oboseala, chinul, greul și anevoia n-au trecut să-ți amintești că mareșalul, chiar el, a fost, cândva, recrut; Când mușchii îți vor da comanda să te oprești, nu te opri ! S-a zămislit, cu greu, chiar Lumea, nu într-o noapte sau o zi; Continuă cu îndârjire,... să te ridici, cumva, de cazi, dar nu lăsa să faci pe mâine ce poți să faci,
Citiți mai multe