O viață bicoloră

Eugen Laurian 

Ni se spunea adesea în tinerețea noastră

că zorii omenirii au perspectiva roz;

că cea mai bună școală e munca în colhoz,

că nu-i tihnită marea în viața de matroz

și că nemărginirea e mai-mereu... albastră.

Zburat-au, clipă, anii cu prea puțin folos...

Căzută-n umilință, speranța ni-i sihastră...

Cu crâncene războaie purtate-n lumea noastră

aș crede, mai degrabă, că viața e albastră

iar rozul perspectivei e roșu... Și nu roz!

Nici astăzi nu știu bine ce-i bun în soarta noastră

de oameni cumsecade pierduți, de noi, la loz...

Și câștigați de alții, ticsiți ca-ntr-un siloz,

din arbore magnific ajuns-am un dârmoz

cu-o ultimă dorință: să nu ne pună-n glastră!

Când libertate este și-n firul de rogoz

ce-așteaptă lama coasei venind sub mâini măiastre,

albastră nu-i nici zarea, nici mările – albastre;

ci doar îngrijorarea din sufletele noastre

că viața-i prea albastră și... niciodată, roz.

Când dincolo de ziduri e frig, urât, moloz,

nici zarea nu-i albastră, nici perspectiva roz!

Bragadiru – 21 iunie 2016

Din volumul ”Gravuri pe suflet” în curs de apariție 

la editura ”Tempus Dacoromania Comterra”, București