Să fi fost doar om?...

Ziua nașterii Poetului Național și a Culturii Române bate la ușă. Să o primim cum se cuvine!

 Eugen Laurian

A fost un spirit ce-a zburat odată

deasupra blândei noastre Românii,

deasupra munților ce străjuiesc câmpii,

lăsând, în urma lui, o urmă-adâncă..., lată.

A fost un curcubeu de primăvară

când, încă, lumea nu părea o lume

că nu era în stare să-și asume

nici conștiință, nici limbaj, nici țară...

A fost un fulger izvodit din cer

spre-o boltă înnorată carpatină

s-alunge taina nopții-nspre lumină

și-a scoate înțelesuri din mister.

A fost un gând când n-apăruse gândul,

când totul mai era în așteptare,

când gândul nu ducea spre cugetare

și nici spre conștiință, jurământul.

A fost flăcăul ce-a trimis dorința

pe lacul adormit sub galbeni nuferi...

Și-a suferit atât cât poți să suferi

pân’ nu-ți mai simți nici gândul, nici ființa.

A fost bărbatul ce-a privit prin noapte

la steaua mică răsărită-n ceruri

spre-a-i desluși și taine, și misteruri

de spus, întotdeauna, doar prin șoapte.

A fost orbit de floarea lui albastră

și a decis că totu-i trist în lume

când nu-i iubirea cin’ să ți-o consume...

Ca-n lumea lui din cer... și-n lumea noastră!

A fost un glas ce ne-a dictat scrisoarea,

de Țepeș îndrăznind a întreba...

Să vină iarăși, spre a căuta

să-i ardă pe mișei cu închisoarea.

Având un singur dor la despărțire

cerutu-ne-a doar pacea și uitarea,

să-i cânte din caval, sau bucium, marea...

Iar noi să-l pomenim în nemurire!

A fost un suflet și o conștiință

ce-a concentrat în spirit lumea toată...

A fost alesul!... Cel născut odată

la mii și mii de ani de suferință!

A fost un spirit ce-a-nvățat să moară

crezând că nu va învăța vreodată

această inepție  blestemată...

Ce-a fost?.. A fost în taina lui, stelară!

A fost un mit!... Un sfânt și-un clironom!...

Și cred că Eminescu nu a fost doar om!

Bragadiru – 15 ianuarie 2016
Din volumul ”Gravuri pe suflet” publicat la editura 
”Tempus Dacoromania Comterra”, București, 2017