Pescarul

Eugen Laurian

Riscându-și zilnic viața pentru-un coltuc de pâine,

străbate vagi imperii de ape zbuciumate

și trage de năvoade să le golească, poate,

dar nu știe, de astăzi, de va mai fi și-un mâine...

Vâslind vârtos voinicul pe marea plumburie

ce vântul nebunatic cu valuri o încarcă,

abia de-și mai menține poziția în barcă

și ce-l așteaptă-ndată se pare că nu știe.

O simplă jucărie ce soarta o încearcă

se pierde între valuri în strașnica furtună

ce-nghite om și lotcă de-a valma, împreună,

și, dispărând sub ape, nici nu fusese, parcă...

A dispărut pescarul, fiind răpus de mare,

și-un clopot, într-o dungă, din când în când răsună;

ca lumea să priceapă tristețea lor comună

și pescărușii țipă, în cor, a disperare.

Sulina – 15 ianuarie 2017

Din volumul ”Gravuri pe suflet” publicat la editura 
”Tempus Dacoromania Comterra”, București, 2017