Gânduri pentru Țară și Oștire

(fragment din alocuțiunea rostită la reuniunea Clubului Militar Român de Reflecție Euroatlantică destinată omagierii Armatei române)

de Eugen Laurian

...  ... ...

Am solicitat să iau cuvântul pentru că am încercat un exercițiu de imaginație.

Convins fiind că fiecare dintre cei prezenți la această omagiere i-ar dori Patriei noastre și Oștirii sale pace, progres, civilizație și bunăstare, am încercat un exercițiu de imaginație. Am încercat să deslușesc ce i-ar fi putut dori României, dacă ar fi trăit printre noi, cea mai relevantă și luminată minte pe care a zămislit-o acest pământ și care a marcat irevocabil limba noastră (desigu, mă refer la Eminescu. Dacă, printr-un tunel al timpului și cu voia Domnului, ar putea vedea cum i se prezintă Țara și Oștirea ei, cred că, inițial, ar dori să realizeze o analiză menită diagnosticării durerilor noastre și abia apoi să încerce a-și exprima năzuințele și binecuvântarea.

Mai cred că s-ar adresa Țării, cetățenilor ei și Oștirii cam astfel:

Radiografia societății

Văd în țara noastră, de o vreme-ncoace,

numai dezbinare, jaf și tămbălău;

văd români de-ai noștri ce, cu minți buimace,

pe la curți străine te vorbesc de rău,

văd cum te înjură cei ce te furară

mai dihai ca-n codru – lepre și hapsâni; 

lor și altor javre ce-au distrus o țară

mare mi-i durerea să le spun români!...

Văd atâta ceartă, chin și suferință

că nici eu, din ceruri, n-aș putea să-ndrept...

Cum suporți, tu țară, inși fără credință

zilnic să-ți atace ordinea de drept?...

Cum îți rabzi mai-marii ce, cu mintea ștearsă,

nu-și mai văd supușii cât de rău o duc,

cum e stoarsă țara și cum îi apasă

drumul ne-ndoielnic către balamuc?

Nu mai ai uzine, nu mai ai ogoare,

fabricile, toate, sunt doar fiare vechi;

ți-au distrus ființa, ți-au furat vapoare,

ești, prin Europa, trasă de urechi...

Ți-au vândut petrolul, ți-au vândut pământul,

ți-au vândut copiii!... Toate ți-au vândut!...

V-ați pierdut onoarea, cinstea și cuvântul,

legea și credința-n care v-ați născut?...

Astăzi, vor și gazul gratis să ți-l ceară,

(dobândit la Haga cu atât efort!),

să te-mbrobodească și să-l scoată-afară

fără redevențe, fără pașaport?...

La tejgheaua sorții și-a străinătății,

vindeți, pe nimica, ce-au clădit părinții;

așteptați degeaba ziua demnității

dacă-n capul vostru sună, doar, arginții!

Holdele bogate ce, odinioară,

când erai grânarul unui continent,

nu le mai produceți, le luați de-afară...

Vă decideți soarta numai aparent!...

Chiar și-atunci când plouă, holdele, puhoaie,

nu mai umplu traista bietului român,

că-i plătiți pe alții doar să vă jupoaie

și ajuns-ați, iarăși, slugă la stăpân!

Cei mai buni din fiii-ți au plecat afară

negăsindu-și rostul printre stricăciuni;

nefăcând eforturi să-i păstrați în țară

ori sunteți nemernici..., ori sunteți nebuni!

Deznădăjduită, plânge sănătatea

lănțuită-n chinga marilor dureri

doctorii că-i pleacă... de calamitatea

drumului, dezastru, către nicăieri.

Și învățământu-și strigă neputința

deselor reforme ce distrug ce-a fost;

unde ei, miniștrii, își tot dau silința

să mai demoleze, crunt și fără rost,

chipuri și modele ce-au zidit o țară,

obiceiuri, datini, domnii pământeni

să îi scoată, iarăși, din istorii-afară

și să introducă sfinții alogeni...

Ce mai vor jupânii?... Ce-ți mai vor stăpânii

care vă tratează ca popor plebeu?...

Să vă pierdeți stima chiar în voi, românii,

limba și credința-n bunul Dumnezeu?...

S-aruncați la groapă semnele veciei

ce v-au fost lăsate de prea-buni părinți

pentru dăinuirea țării ciocârliei,

când străbunii voștri au murit ca sfinți?...

Văd Oștirea țării groaznic decimată

sub durerea grijii jalnicei dotări

cum înfruntă moartea, veșnic nechemată,

pe la curți străine de sub alte zări;

cum Oștirea, astăzi, nu-și mai instruiește

fiii-ți cei destoinici ca să poarte scut

pentru-a ști vreodată cum se ocrotește

glia și credința-n care s-au născut.

Ce-ți doresc eu ție, Sfântă Românie,

țara mea de jale, țara mea de dor?...

Când nu ai armată și economie,

la trecutu-ți mare, mare viitor?...

Pentru FeMeI-uri, bănci și monopoluri,

ce-ți împing căruța către țintirim,

să-ți arunci, aiurea, semne și simboluri

ce ne-au dat tăria ca să dăinuim?...

Pe când domnii noștri s-au trudit, ca sfinții,

să păstreze țara în identitate,

să-ți trădezi copiii, moșii și părinții?...

Mândră Românie, asta... asta nu se poate!

Dorințe și binecuvântare

Ce-ți doresc, azi, ție, Sfântă Românie?...

Să mai vezi, odată, mândru fluturând,

tricolorul nostru, prins la brâu... și-n ie,

deșteptând poporul... domnii deșteptând!

Că avem tradiții și avem istorii

pe pământul nostru jinduit de mulți;

tații și strămoșii au murit în glorii

apărându-și vatra, liberi... chiar desculți.

Țară de poveste, binecuvântată,

pe spinarea-ți curbă hoții păstoresc;

să mai fii și-acuma cum ai fost, odată,

biată colonie, asta ți-o doresc!

Ce-ți doresc eu ție?... Să-ți aduci copiii

cei plecați afară pentr-un pumn de zloți;

să ne ținem țara, educând toți fiii

că suntem destoinici,  nu un neam de hoți!

Să păstrăm trecutul, să păstrăm credința,

menținând, drept sacru, tot ce-i strămoșesc,

să ne fie gardă crezul și voința!...

Dulce Românie, asta ți-o doresc!

Să mai dăm de muncă brațelor vânjoase

pe pământul nostru, sacru, românesc,

să clădim, în țară, drumuri, poduri, case....

Dulce Românie, asta ți-o doresc!

Vocile mulțimii fie ascultate

nu dorința clicii de la vârf, de sus,

ce-au respins voința voturilor date

și-au impus, în țară, răul cel impus.

Ce-ți doresc eu ție?... Grijă ai de turmă,

să nu-și mai voteze-n frunte toți nerozii!...

Dându-i, chiar de astăzi, mintea de pe urmă,

ști-va să-și aleagă chiar și voievozii!

Obiceiuri, datini, toate-s diademe

din coroana noastră de unicitate!

Limba și credința, ca valori supreme,

nu sunt de vânzare, spre a fi uitate!

Chiar și-într-o uniune (dac-o fi să fie!),

să-ți păstrezi fărâma de identitate

care consfințește că ești Românie

într-o Europă în diversitate!

Curgă către tine gândurile noastre!...

Aibă căutare tot ce-i românesc!...

Te ferească, sfântul, de război..., dezastre!...

Sfântă Românie, asta ți-o doresc!

Știu că-ntotdeauna, de-ai avut belele,

pusu-ți-ai speranța doar în Dumnezeu

și în Oastea Țării ce, prin jertfe grele,

te-a scăpat din chinuri când ți-a fost mai greu.

Îți doresc din suflet, Domnul să te-ndrume

de-ți pătrunde jalea dincolo de os,

dar să nu uiți, țară, că-n această lume

Domnul e în ceruri... Doar Oștirea-i jos!...

Și în ea găsi-vei scut și apărare

cât vei fi în lume pe acel pământ;

dar fără credință, jertfă și dotare

nu mai pune bază doar pe jurământ!!!

Așa să fie!!!

București – 20 octombrie 2018