Nu vreau stăpân!

 de Eugen Laurian

Am fost, ce-am fost!...

Aveam un rost

și adăpost

dar, singur, m-am expus

la mari nevoi

ce, mai apoi,

prin mulți ciocoi

m-au ras și m-au răpus.

Mă-ntreb și-acum:

de ce și cum

m-au scos în drum

și-n jalbă m-au adus,

când eu aveam

și râu și ram,

un plai – balsam,

de ceruri mai presus?...

Eu n-am putut,

ori, chiar, n-am vrut

să țin un scut;

și nici nu m-am opus

la joc infam

și de haram,

cumplit program

al celor ce-au condus.

Popor român,

nu vreau stăpân

cumplit, păgân,

așa cum mi-ai adus!...

De ce n-asculți

de-ai tăi cei mulți

sărmani desculți

că țara ți-au distrus?...

De ce mai stai,

ca un cobai,

cu gâtu-n scai,

așa cum ți-au impus,

când poți să lupți,

să te înfrupți

din cei corupți

și cei ce te-au supus?...

Că n-ai noroc,

cu jalba-n cioc

la iarmaroc

te-ai plâns și te-ai expus...

Cum mai suporți

să te exporți?...

La ’nalte porți

de ce mereu te-ai dus?...

De ce preferi

cumpliți boieri,

de nicăieri,

să stea, acolo, sus?...

Străini de neam

bătuți de blam

te-au pus în ham

și tu te-ai și supus!...

Popor român,

de vrei stăpân

să-l ții la sân,

la pradă predispus,

găsești ușor

un protector

stăpânitor

rapace și dispus!...

Sărman lacheu,

plătind mereu

haraciul greu,

ca tine alții nu-s...

N-aș fi crezut

că ai putut

să dai tribut

și celor din apus!...

De-mi mai aduci

de prin răscruci,

din nou, năluci

cu birul presupus,

eu voi pleca...

Te voi lăsa

în plata ta

că-n groapă m-ai adus!

Dar pân’ n-apun,

ca un tribun

atâta-ți spun:

ascult-o vorbă biet român

adeverită-adeseori:

de umbli după protectori

sfârșești prin a-ți găsi stăpân!

Bragadiru – 1 august 2018