Am învățat a-mbătrâni
Autor: Eugen Laurian
Printre
atâtea zbârcituri
un
rid m-a vizitat aseară;
venea
– pentru a câta oară? –
să-mi
creioneze partituri
în
simfonia necesară
bătrânelor
căutături.
Cu
bucurie l-am primit...
Îl
căutam de ceva vreme
să-mi
lămurească vagi dileme,
batându-mi
tâmpla, ascuțit...
E
prea târziu, ori prea devreme
să-mi
spună c-am îmbătrânit?
Am
învățat demult a ști
că-n
viața noastră relativă,
atrăgătoare
și parșivă,
nu-i
cale-ntoars-a reveni...
La moarte nu-i alternativă
decât să-nveți a-mbătrâni.
De-aceea-ngân,
de-atâtea ori,
al
bătrâneților solfegiu
cu-ntregul
lor imens cortegiu
de
pași mărunți, sovăitori...
Ce sfânt și mare privilegiu
să-mbătrânești ca să nu mori!...
Bragadiru – 20 februarie 2019
Din viitorul volum de versuri
Si daca totusi imbatrânim , sa nu fie degeaba.
RăspundețiȘtergereCred că există un echilibru: unii îmbătrânesc degeaba, alții nu. Mi-ar fi drag să cred că cei din urmă sunt mai numeroși. Realitatea pare să mă contrazică, așa că vă dau perfectă dreptate!
ȘtergereÎnlocuind sorcova perenă:
RăspundețiȘtergereSă trăieşti !
Să nu-mbătrâneşti!
Pentru că...Mulţi ani!
Tu ne trebuieşti!