De ce vă mor bărbații

Din ciclul „Una pe zi”

    Ieri am primit un mesaj pe telefon. Era de la primul meu comandant de pe vremea când eram student în anul întâi la Academia Navală, din Constanța (atunci instituția se chema altfel, dar n-are importanță!). Pe vremea aceea, expeditorul actualului mesaj era în ultimul an de studii (anul patru) și noi, toți bibanii (bobocii, s-ar spune acum), ne uitam la el ca la un semizeu.
    Da, el era „tata și mama noastră”!... Depindeam de el și la programul de înviorare (la ora șase, dimineața, la bustul gol, afară, pe o temperatură de 6-8 grade Celsius sau chiar mai puțin) și dacă vroiam să stăm la studiu mai mult decât cele patru ceasuri obligatorii (deci, după ora zece, seara) și, mai ales, dacă îndrăzneam să solicităm o învoire de șase ore (duminica după amiază), odată la vreo trei-patru săptămâni, pentru a vedea orașul Constanța. Nu credeam că vom ajunge și noi la stadiul de a mai avea câteva luni până a deveni ofițeri ai Marinei Române.
    Și, totuși, s-a întâmplat. Târâș-grăpiș, timpul a trecut și ne-am văzut absolvenți. El era, deja, student la o a doua facultate: Universitatea de Construcții Navale de la Galați.
    Multă vreme nu ne-am mai văzut. Apoi meandrele viații au făcut ca pașii noștri să se intersecteze și, cu timpul, am devenit și prieteni (fapt imposibil de anticipat la vârsta de douăzeci de ani!).
    Și, iată că, aseară fostul meu prim-șef, (Gică Popa – comandor, în retragere și inginer, pe deasupra!), referindu-se la poemele mele postate în ultima perioadă pe Fbook (în care mai iau „și peste, dar și sub picior” apucături masculine) îmi scrie cam așa: „Poate e bine să nu te focusezi numai pe bărbați (rău încercați în aceste zile, să stea în casă, unii doar cu nevasta). Bagă material și pentru doamne. Chiar dacă riști... Se spune că, dintre cei care intră în „gura femeii”, puțini scapă teferi. Etc, etc...”
    Ei, spuneți-mi ce să fac!... Să nu ascult sfatul binevoitor al primului meu șef? Nu se cade!...
    Așa că, după ce l-am „pus în gura târgului” fără ca măcar să-i cer acceptul, măcar să-i satisfac doleanța. Deci, Gică, citește deocamdată aici, că îți voi da și altele în viitor. Dar dacă intru în „gura femeii”, cum ai afirmat mai sus, tot tu ești acela menit de a mă salva. S-auzim numai de bine!

De ce vă mor bărbații
(Iertare, doamnelor, pentru micile răutăți...)

Autor: Eugen Laurian

De ești vrednic de vreo faptă sau ești mândru de-o lucrare,
ești prea plin de-nfumurare din predispoziție;
dar de ești modest din fire și smerit – nevoie mare! –
ești, desigur, catastrofă: om fără ambiție!...

De-i oferi în dar o floare, un buchet, mănunchi, sau snop,
bănuiește categoric cum că... urmărești ceva;
iar de nu, ești popa prostu’, ești măgar sau mizantrop,
individ nesociabil ce nu știe nici ce vrea...

De-o apreciezi la forme, la mișcări, la unduieli,
ești afemeiat fățarnic, depravat și chiar pervers;
dar de nu rămâi cu ochii-ntr-ale sale fandoseli
ești un homo!... Ești un gay, că se vede după mers!

Dacă-i ceri să-ți dreagă-o treabă, se încruntă la sprâncene
că ești brută masculină în preaplină dominare;
dar de-ți cere ea, săraca, tremurând din false gene
cu duiosul glas de miere, ea îți face o favoare...

Vreo decizie vreodată dacă iei și n-o consulți,
este-n culmea disperării și e hiper supărată;
dacă ea nu te consultă e pentru că n-o asculți
și e pentru că-i majoră și e chiar emancipată...

Dacă-i ceri mai des iubire și tu vrei dar ea nu vrea,
ești un animal bezmetic: nu ai suflet, nu gândești;
de vrea ea iar tu nu vrei, sigur ai pe-altcineva,
că așa sunt toți bărbații!... Iar tu nu o mai iubești!?!

De-aia-mi vine câteodată să mă-ntreb precum asceții:
de vedeți că ne tot stingem, de ce ne mai chinuiți?...
De ce credeți că ne ducem prin strecurătoarea vieții
mult mai lesne ca femeia?... Noi ne scurgem, voi – trăiți!

Din volumul de poezii „Sarcasme cu iz licențios”,
aflat în curs de apariție