Viii morți... sau morți de vii?

 Autor: Eugen Laurian

Viețuind fără speranțe – niște umbre-n semn de rugă,

ne-ntrebăm: trecut-a, oare, cea cu coasa-n spate – sluta,

și-om fi morți fără știință că prezentul dispărut-a

și că verbul existenței la trecut se mai conjugă?...

Dacă n-au alte metode, să încerce și cucuta!

Chipurile să ne-ajute, ne-au băgat în izolare

să vedem lumina zilei doar prin sticla din ferestre...

Ar putea să „ne-ocrotească” și prin puneri de căpestre,

poate-așa o să ne ducă și spre locul de-nhumare!

Anii să ni-i mai scurteze, să-i reducă la trimestre!

Încărcați de umilința traiului de zi-cu-zi

(val de gânduri și necazuri pustiește-nsuflețirea!),

înfrățiți cu deznădejdea, cu durerea și mâhnirea,

stăm în casa izolării chipuri moarte – oameni vii...

N-am putea să cerem, oare, a grăbi un pic pieirea?

Trăitori muriți de-o vreme... Oameni fără bucurii,

fără vlagă, fără doruri, fără gânduri optimiste,

fără pofte, fără viață... Numai chipuri triste, triste,

adunate de niciunde... Oare, pentru ce-om trăi?

Nu mai bine ne-ar ucide prin metode exorciste?

Viețuind fără speranțe – niște umbre-n semn de rugă,

ne-ntrebăm: trecut-a, oare, cea cu coasa-n spate – sluta,

și-om fi morți fără știință că prezentul dispărut-a

și că verbul existenței la trecut se mai conjugă?...

Dacă n-au alte metode, să încerce și cucuta!

Bragadiru – 22 aprilie 2020