Prostia plină și căruța goală


 Autor: Eugen Laurian

Copil fiind, ca toți crescuți prin sate,
mergeam ades pe drum îngust de țară...
Mă depășeau încet în liniștea stelară
căruțele-ncărcate cu bucate.

Având ca „propulsor” tracțiunea animală,
doar roțile oftau, adânc, prin scârțâit...
Dar s-auzea, departe, în mersul ei grăbit,
hodorogind, câte-o căruță goală.

De-atunci am încercat misterul să dezlegu-l
și să pricep motivul pentru care
ce-i gol produce larmă mult mai mare
decât încărcătura, plinul și... întregul.

***   ***   ***

Târziu, apoi, venind în capitată
am sesizat că marea gălăgie
emană din profunda neghiobie
a unor indivizi ratați, cu țeasta goală.

Și-am concluzionat că nu fac trăncăneală
ce-i plin, util, eficient și bun;
hodorogesc și fac scandal nebun
prostia omeneasca și căruța goală.


Bragadiru – 10 aprilie 2020


Comentarii

  1. Prodan Aurelian11 iunie 2020 la 21:40

    Cu voia ta o sa incerc sa ma dumiresc: prostia este plina de gol. Gol sau prostie infinita este tot aia: multa galagie si sumedenie de idei idioate. Ceva in genul gaina si margica (nimic sau prea putin , dar multa galagie).

    RăspundețiȘtergere
  2. Ellaur12 iunie 2020 la 14:43

    Dacă în „prostie” sunt „sumedenie de idei idioate” înseamnă că nu este gol deloc! Iar când prostia geme de idioțenii înseamnă că nu prea mai este loc de ceva bun!

    RăspundețiȘtergere
  3. Unknown12 iunie 2020 la 17:12

    Inspirata si picanta!

    RăspundețiȘtergere
  4. blaku12 iunie 2020 la 21:32

    Colegul meu drag uite ce am inteles eu;
    era odata un car cu prosti pe care i-au rasturnat oltenii la CARACALA si de atunci a ramas carul gol.Acum urmeaza dilema mea;
    cum dracu a ajuns prostia in capitala fara car sau caruta???...ca astia nu pot gindi nici la mersul pe jos.Cind m-am referit la olteni ,sa stii ca nu fac cumva discriminare ,dar asa e vorba.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ellaur13 iunie 2020 la 19:00

      Victoraș,
      Întotdeauna am bănuit că întotdeauna pricepi mai mult decât lași să se vadă. Acum m-am și convins! (Și nu e pentru prima dată!) Ei, carul rămas gol, la Caracal, a ajuns în capitală (fără proști, că nu mai era nevoie. Erau aici, suficienți!)

      Ștergere
  5. Nabarjoiu Neculae14 iunie 2020 la 10:15

    Super-mesaj pentru actuala societate!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Lăsați-mă ce sunt!...

Era în primii ani ai deceniului șaptezeci din secolul trecut. Eu – un tânăr locotenent de marină care, ieșit din școală și numit aghiotant al comandantului marinei militare, abia deschisesem ochii și încercam să înțeleg  tainele și hățișurile structurilor militare. Domnia sa – cu vreo douăzeci și cinci de ani mai mult decât mine, purta cel mai înalt grad de subofițer din armată. Era plutonier adjutant (gradul de plutonier adjutant-șef nu se inventaseră, încă!), veteran de război și șeful muzicilor marinei militare. Eu – sublimul anonim, eram cunoscut doar colegilor de promoție, profesorilor și comandanților din școala navală pe care o absolvisem de curând, și, probabil, și unora dintre ofițerii garnizoanei Mangalia cu care venisem în contact, în mod întâmplător. Domnia sa – deși doar subofițer, era o personalitate apreciată în toată marina. De asemenea, era cunoscut de o bună parte a personalului armatei române, precum și de un numeros public din țară. Motivul? Era cel car
Citiți mai multe

Inevitabilii tembeli

(rugă binefăcătoare)   Autor: Eugen Laurian   Atât de fermi și duri în atitudini, ei cred că tot ce mișcă-n jurul lor nu-s oameni, nici ființe, ci decor menit să-i proslăvească-n platitudini.   Ei sunt acei tâmpiți infailibili ce au în cap doar fum și gărgăuni și chiar de nu au moacă de nebuni, se fac, etern, total incompatibili.   Sunt cei ce inventează turpitudini în mintea lor făcută alandala, de-aceea, Doamne, lasă-mi îndoiala ferindu-mă mereu de certitudini!...                          ***    ***    *** Prefer să mă confrunt cu îndoieli decât cu certitudini idioate, convingeri hăbăuce inventate de prefăcuți, cretini și de tembeli!     București – 10 mai 2020
Citiți mai multe

Pasul 1 - Începe cu puțin

Atunci când ești în devenire, sau chiar de ești matur deplin, să faci mărunți pașii în viață, să-ncepi urcușul cu puțin; Nu toți cei ce purced spre țintă vedea-vor că la ea ajung; mai mulți sunt cei ce ies din cursă... să știi, mereu, că drumu-i lung; Să-ți ajustezi întruna pașii, să nu alergi ca la concurs, să-ți calibrezi mereu efortul la situații, pe parcurs; Și nu uita, atunci când greul cu greu de poți să-l mai înduri, că marea, fluviul și oceanul făcute sunt din picături; Să-ți amintești, de-ți pierzi curajul, ori pași-ți fi-vor ezitanți, că și maeștri și magiștrii au fost, cândva, doar debutanți; Când oboseala, chinul, greul și anevoia n-au trecut să-ți amintești că mareșalul, chiar el, a fost, cândva, recrut; Când mușchii îți vor da comanda să te oprești, nu te opri ! S-a zămislit, cu greu, chiar Lumea, nu într-o noapte sau o zi; Continuă cu îndârjire,... să te ridici, cumva, de cazi, dar nu lăsa să faci pe mâine ce poți să faci,
Citiți mai multe