Alpinism


Eugen Laurian

Cât, încă, stai la poale și, încă, n-ai cum ști
cât e de greu urcușul și ce efort impune,
ești numai temerarul ce nu-i în tensiune
și nu pricepi urcarea ce jertfă presupune...
Ești, încă, cel ce fost-ai... și nu cel ce vei fi!

De-abia în cățărare spre piscuri argintii,
când chinurile, toate, la abandon te-ndeamnă,
când inima și gândul, și mușchii te condamnă,
schimba-te-vei cu totul... Și-abia atunci înseamnă
că-ncepe transformarea spre cel ce vrei să fii!...

De n-ai oprit urcarea, continuând să sui
porni-se-vor în tine schimbările profunde,
curajul și tăria încep să te inunde;
te-ntrebi de se mai poate, iar cugetu-ți răspunde
că-ncepe-a ta izbândă și-ncepi să te impui!

Când ai ajuns pe culme și țelul ți-ai atins
te caută-n lăuntru să vezi schimbarea-n bine...
Ai biruit în lupta, în primul rând, cu tine!
Știind de azi-nainte victorii a obține
vei fi învingătorul..., și niciodată-nvins!

Vei întâlni în cale urcușuri îndelungi;
să le parcurgi pe toate ce-s ție hărăzite!...
Să nu accepți poziții venind pe netrudite,
căci, doar, urcușuri aspre și piscuri cucerite
te-or transforma, aievea, în cel ce vrei s-ajungi!



Bragadiru – 4 februarie 2016
Din volumul ”Gravuri pe suflet” publicat la editura 
”Tempus Dacoromania Comterra”, București, 2017

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Inevitabilii tembeli

Adolescență, cu lampas la picior

Lăsați-mă ce sunt!...