Tinerețe

 Autor: Eugen Laurian

Hoinărind prin nord, prin sud,

căutându-te mereu

te-am găsit într-un turneu...

Eram verde... eram crud...

Erai coaptă și visai

calea către împlinire...

Eu, sărman, ți-am dat iubire

din ce am... și tu nu ai.

Cu speranța prinsă-n ram

ți-am statornicit privirea

încărcându-mi fericirea

că te simt... și că te am.

Dându-ți sufletul obol,

toată tihna și visarea,

ți-am dat cerul, ți-am dat marea,

din prea plin sau... din prea gol.

Nu mai vreau nici să te-ascult,

pleacă-n drumul tău, ispită,

soarta-mi este hărăzită

din puțin ori... din prea mult!

Vreau acum doar să amân

visul iernii slut și crunt...

Doar acum când, parcă, sunt

nici prea tânăr... nici bătrân.

Tinerețe, mă înclin 

înaintea dumitale

închinându-ți osanale

din prea mult ori... prea puțin.

Inocenței, cea dintâi,

i-aș da mintea de pe urmă

ce-n zadar în mine scurmă:

Cum să pleci?

  Cum să rămâi?

Bragadiru – 25 martie 2020