Ursul furnicar
Autor: Eugen Laurian
În pădure-n prag de seară, pas în pas și labă-n labă,
se plimbau două-mblănite cu-o intenție de rapt.
Merg cât merg pe drum, alături, când de-odată unu-ntreabă:
– Auzi, măi!... Ia zi-mi tu mie!... Ce-animal ești tu de
fapt?...
–
Cum îți poți da lesne seama, nu-s decât un câine-lup!
–
Cum așa?... intreabă primul înfrângându-și
scârba silei;
Cum așa?... Ori n-aud bine?... Scuză-mă că
te-ntrerup!
–
Mama-i câine, tata lup – simplu ca
lumina zilei!
După alți pași împreună,
câinele întreabă rar:
– Tu
ce ești?... Că ești cam mare!... Nu te pot adulmeca!
–
Poate că nu-ți vine-a crede, dar io-s
ursul-furnicar!
–
Du-te mă-n bătaia puștii!... Nu se
poate așa ceva!...
Așa da!
RăspundețiȘtergereTF
la multi ani
RăspundețiȘtergere