Duble alibiuri

Autor: Eugen Laurian 

Cu o nouă secretară,

toată numai sfârc și vână,

domn’ director hotărăște

la program să mai rămână...

Inventează-o scuză nouă,

(c-are un control, la șapte!),

și telefonează-acasă

că întârzie spre noapte.

Merge-apoi la secretară

și-o invită la o cină

unde pun la cale seara...

Și-apoi, iute la mașină...

După ce-au urcat la patru,

ea femeie, el bărbat,

au făcut o seară ”trăsnet”

în al secretarei pat.

Două ore de dezastru,

(un arzoi și o arzoaie!),

după care tipul merge

să se refrișeze-n baie...

Când se uită în oglindă

jos, pe gât, o pată mare,

vânătă... Era ventuza

senzualei secretare!

Îl frământă gândul negru

de scandal și acuzații

și se chinuie întruna

să găsească motivații...

Când ajunge-acasă noaptea

și dă să deschidă ușa,

hop, că brusc îi sare-n brațe

Mădălina, cățelușa...

Și tot brusc i-apare-n minte

o idee salvatoare...

Se trântește jos cu fața

simulând o-ncăierare.

Apoi iute se ridică,

ia o mină oportună:

–  M-a mușcat de gât și pace...

Uite, dragă, ce nebună!

–  Nu-i nimic, zice nevasta,

știu că-s nebunatici câinii!...

Asta e-o nimica toată...

Mie, mi-a mușcat și sânii!...

Bragadiru – 09 octombrie 2014

Din volumul „Sarcasme cu iz licențios”,

aflat în pregătire.