Jurnal de... pandemie

Dragi prieteni, 
Mărturisesc, am fost provocat!... Da, am fost provocat să scriu cele ce urmează. Și nu doar de o singură persoană. Așa de exemplu, m-a provocat doamna Doina Hanganu (soția colegului meu Marius) care, de când s-a declarat pandemia, publică pe rețeaua de socializare FB, zi de zi, un jurnal prin care încearcă să facă oamenii mai responsabili și mai buni. Sper să și reușească! Altă persoană care m-a provocat chiar ieri este dl. Botu Cristinel (norocul fie cu el!), fost colaborator de pe vreme când trudeam amândoi la o înaltă împărăție. Apreciind una dintre postările mele anterioare („Duble alibiuri”, de pe 25 martie) mi-a dat patru cuvinte cheie: „polițist, amantă, virus, Gerota” și mi-a scris „pe când una?” Așadar, iată una care sper să vă mai scoată din „strânsoarea” izolării fiecăruia! 

Jurnal de pandemie

-      Pamflet -

(o mică atenționare:

orice asemănare

este pur... întâmplătoare!)

Autor: Eugen Laurian

Pensionar, cum sunt destui,

avea și dânsul o amantă

plăcută și mirobolantă...

Cam... jumătate vârsta lui.

Să-i facă bucurii nespus

de care să-și aduc-aminte,

au și plecat la locuri sfinte

ca să-l „ajute cel de sus”.

S-au „fericit”!... Și amândoi

făcut-au poze cu duiumul,

dar s-au întors ’napoi pe drumul

„imunității” de la noi.

Ajuns acasă, omul meu

(ce-avea la bord cam multe toamne!)

a mai pupat câteva doamne,

așa cum o făcea mereu.

El nu le-a spus c-a fost plecat

să preacurvească-n locuri calde

și le-a servit câteva șoalde

să scape teafăr și „curat”.

(Era riscant... era păcat!)

Apoi, deodată,-un virus mic

(al dracului și fără minte!),

a început să mi-l „alinte”...

Și internându-l pe bunic

acolo und’ s-a nimerit

(la un spital numit Gerota,

după cum spune anecdota!)

de unde nu a mai ieșit

decât atunci când, „din nimic”,

și doctori mulți... și asistente

s-au molipsit, în vagi procente,

de micul – mare inamic!

Când s-a aflat era târziu

că „omul fără de prihană”

avea un virus cu coroană

care-l „făcu de mușteriu”.

L-au externat cam anormal,

cu temere... cu izoleta,

apoi, încet, porni ancheta

epidemiei din spital.

De-aici în colo, micul ins

și-a-ntins cu sete ample toarte

și-a progresat pe mai departe

că tot orașul „s-a aprins”.

N-a fost ușor, dar nici prea greu,

s-anunțe „stare de urgență”

și să vedem incompetență

cât n-ai văzut nici tu... nici eu!

(În loc să-și ducă misia

spre-a lecui o „sănătate”

„ministru bun”, din demnitate,

și-a prezentat demisia!

Cu-așa distins comportament

când sunt spitalele betege,

poftim, te rog, de înțelege

de-i doar un moft sau, chiar... urgent!)

De-aceea, astăzi, îndurați

(atâția oameni fără vină!)

împrejmuiți în carantină

și-nchiși în casă, izolați.

Iar eu am timp, chiar berechet,

să scriu JURNAL DE PANDEMIE

din care lume n-o să știe

de ce „românul e poet”!

***   ***   ***

Ce s-a-ntâmplat cu „iubițel”,

(ce tratament avură parte

și ce-o să scrie într-o carte!)

nu poat’ să știe decât el.

Dar cred că-i bine, sănătos

că doar s-a închinat cu patos

(precum acei ce merg la Athos!)

să-i fie mândra... „cu folos”!

București – 26 martie 2020